Potop de sesizări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură salarizarea bugetarilor, OUG 62/2024

Potop de sesizări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură salarizarea bugetarilor, OUG 62/2024
Publicat: 07/08/2024, 16:14

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat miercuri că, până în prezent, a fost sesizată de instanţe din ţară cu 21 de probleme de drept ca urmare a intrării în vigoare a OUG 62/2024 referitoare la unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.

Instanţa supremă a precizat că a fost sesizată în acest sens de Tribunalele din Covasna, Vâlcea, Suceava, Bucureşti, Cluj, Botoşani, dar şi de către Curtea de Apel Alba Iulia, urmând ca aceste cereri să fie soluţionate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ.

Este vorba despre procese deschise de diverse persoane la aceste instanţe, cu referire, printre altele, la concediul acordat cadrelor didactice, indemnizaţii plătite magistraţilor, calcularea unor sporuri pentru condiţii periculoase de muncă, pensionarea ofiţerilor de poliţie, impozitarea pensiilor de serviciu, acordarea tichetelor de vacanţă.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, ICCJ va trebui să dezlege următoarele chestiuni de drept:

  • Dacă, în interpretarea art.106 alin.(1) Codul Muncii, art.144 Codul Muncii şi art.220 alin.(1) şi (5) din Legea 198/2023, respectiv art.267 alin.(1) din Legea 1/2011, raportat la art.5 alin. (1) din OMEd nr.4050/2021, cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar (ex. au un contract individual de muncă pe durata nedeterminată pentru funcţia de baza cu norma întreagă, cât şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora), pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată, conform art.146 alin.(3) din Codul Muncii.
  • Dacă, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, indemnizaţiile de încadrare calculate prin valorificarea VRS (valoarea de referinţă sectorială) 605,225 lei, obţinută în baza unor hotărâri judecătoreşti/acte administrative, se majorează începând cu 01.01.2018 cu procentul de 25%, conform art.38 alin.(3) din Legea nr. 153/2017, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege.
  • Dacă dispoziţiile art.211 alin.(4) din Legea nr.303/2022, nemodificată, conform cărora „Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin.(1) se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie” se aplică foştilor judecători/procurori care au această vechime, fără nicio distincţie între funcţiile enumerate de art. 211 alin.(1) („…o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult …”), conform principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.
  • Dacă sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art.7 alin.(1) lit.b) şi h) din Anexa II a Legii nr.153/2017, se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art.3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din Anexa II a Legii nr. 153/2017 şi, în caz afirmativ, dacă baza de calcul a sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art.3 din Anexa II a Legii nr.153/2017.
  • Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art.39 alin.(1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat şi la principiile reglementate de art.6 alin.(1) din aceeaşi lege, stabilirea nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul instituţiei prefectului se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară.
  • Dacă pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de HG nr.917/2017 – Anexa 1 lit. A este supus plafonării reglementate de art.II din OUG nr.115/2023.
  • Perioada în care o persoană, licenţiată în drept, a ocupat funcţii de specialitate juridică (ofiţer MAI) poate fi luată în considerare la data de 14.12.2022 pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004? Există vreun impediment care să rezulte din prevederile art.51 alin.(3) din Legea nr.303/2004 şi art.192 alin.(1) din Legea nr.263/2010 ca perioadele în care o persoană ce a ocupat funcţii de specialitate juridică (ofiţer de poliţie) şi care i-au fost valorificate prin acordarea unei pensii militare de stat să obţină ulterior acordarea unei pensii de serviciu (magistrat), în condiţiile art.82 alin. (3) din Legea nr.303/2004?
  • Privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamant, conform art 101 alin. (2) Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.
  • Privind calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (procurori) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată majorată cu 25% şi calcularea sporurilor de 45% prin raportare la indemnizaţia de încadrare astfel determinată.
  • Privind calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (personal auxiliar de specialitate) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată majorată cu 25% şi calcularea sporurilor de 45% prin raportare la indemnizaţia de încadrare astfel determinată.
  • Privind condiţiile acordării majorării salariale prevăzute de Ordinul 35/2019 al MAI, prin raportare la dispoziţiile art. 5-6 din acest act normativ, în situaţia în care munca suplimentară efectiv prestată depăşeşte fondurile bugetare acordate cu această destinaţie.
  • Privind acordarea primelor aferente anului 2021 conform art.125 alin.(1) lit.b) din CCM nr.81/175/768 din 09.11.2018 şi acordarea tichetelor de vacanţă aferente anului 2021 conform art.125 alin. (2) lit.e) din acelaşi CCM.
  • Dacă majorarea salariului de bază cu 12,5% prevăzută de art.14 alin.(3) din Anexa VI la Legea nr.153/2017 se acordă şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, dar care nu îndeplineşte şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu. Dacă acordarea majorării menţionată mai sus este dependentă de încadrarea personalului în unităţile, categoriile de personal, condiţiile şi criteriile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite prin referire la art.14 alin.(5) din Anexa VI la Legea nr.153/2017 şi Ordin M.A.I. nr. S/7/31.01.2018.
  • Privind majorarea indemnizaţiilor de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 756,53, prevăzută de art.38 alin. (3) din Legea nr.153/2017 şi acordarea sporurilor în procent de 45%, respectiv 37%, respectiv aplicarea dispoziţiilor art.25 alin.(1) şi (2) din Legea nr.153/2017.
  • Dacă disp. Cap II Secţiunea 2, Cap III Secţiunea 2 şi art.39 din Regulamentul aprobat prin HG 181/2007 astfel cum a fost modificat prin HG 554/2006 se aplică şi grefierilor arhivari ca personal auxiliar al instanţelor judecătoreşti militare, respectiv dacă referirea la „grefier” din cuprinsul articolelor precizate include întreagă enumerare limitativă de la art.3 alin.( 2) din Legea nr. 567/2004 şi dacă art.43 din Legea nr.567/2004 poate fi interpretat în sensul că se referă la promovarea în funcţii de execuţie şi a grefierilor arhivari studii medii în grefieri arhivari studii superioare.
  • Dacă, în interpretarea şi aplicarea art.7 alin.(1) lit.e Cap II, Anexa II la Legea-cadru nr.153/2017 coroborat cu pct.1 lit.c din Anexa 5 la Regulamentul – cadru aprobat prin HG 153/2018 sporul acordat pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea cu surse de radiaţii sau generatoare de radiaţii în condiţii periculoase se poate cumula cu sporul pentru condiţii deosebit de periculoase prev. de art. 7 alin.(1) lit.b Cap II Anexa II la Legea nr. 153/2017 şi pct. B din Anexa 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin HG 153/2018, pentru situaţiile excepţionale în care salariatul al cărui loc de muncă este în laboratorul de radiologie ocazional prestează activităţi de investigaţie radiologică în afara laboratorului de radiologie al spitalului.
  • Dacă, în interpretarea şi aplicarea art.17 alin.(2) din OUG nr. 41/2014, art.13 alin.(3) OUG 49/2015, art.1 alin.(1) art. 2, art.3 din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 942/2016, Anexei 1 şi Anexei 2 la Ordin, cu privire la algoritmul de calcul al procentului aferent fiecărui criteriu de performanta individuală, cuantumul stimulentelor se calculează proporţional cu timpul efectiv lucrat sau prin raportare la orele lucrătoare din luna pentru care se acordă.
Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi date în ancheta triplei crime din București: Polițiștii au stabilit arma. Vecin: „Tot timpul...
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a...
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere...
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la...
Un judecător i-a aprobat cererea liderului clanului Caranilor să plece din țară în vacanță în...
BREAKING! Se întâmplă din nou! Un cioban a fost atacat de urs. L-a muşcat de...
Fructul de 1 leu care ajută la o digestie mai bună. BENEFICII nenumărate pentru sănătatea...
Alimentul supranumit "diamantul negru" care se vinde şi cu zeci de mii de euro kilogramul....
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii...
Cadă în mijlocul camerei și temperatură ambientală! Acestea sunt câteva dintre cerințele lui Lenny Kravitz...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Câte amenzi de rovinietă poți primi pe lună? În cât timp se prescrie amenda de...
SUA avertizează Turcia pentru furnizarea de echipamente americane Rusiei: Vor exista „consecinţe”
MATERIAL-MINUNE găsit tocmai pe LUNĂ! Este descoperirea SECOLULUI
Pensionarii să stea acasă să semneze. Șeful Casei de Pensii i-a avertizat: Se înmânează strict...
Niciun șofer nu scapă. Sunt împânzite în toată țara
Simona Halep, ținuta de 30.000 euro care a atras atenția tuturor. Cum arată sportiva și...
Rareș și Bogdan au murit împreună. Alexandra, colega lor, se zbate între viață și moarte
Mihaela Rădulescu nu suportă să vadă bărbați în șlapi! „Nu reușesc să mă obișnuiesc cu...
Care este starea de sănătate a lui Kate Middleton după cinci luni de chimioterapie
BANCUL ZILEI. Ion și Gheorghe din Viscri stau de vorbă la o pălincă: - Mai...
Un semnal detectat în cea mai mare explozie observată vreodată indică o anihilare totală